Un Patriot pentru București

PROGRAM PENTRU CAPITALĂ

SERVICII PUBLICE ȘI INFRASTRUCTURĂ ESENȚIALĂ

1. Serviciul public de apă și canalizare – Analizarea concesiunii Apa Nova – Veolia

Recuperarea controlului asupra serviciilor publice esențiale!

Problema:
Concesiunea încheiată în anul 2000 și prelungită până în 2037 prin Actul Adițional nr. 11/2020 ridică serioase semne de întrebare. Prelungirea a fost justificată de Veolia prin promisiunea unor investiții majore în infrastructura de apă și canalizare, însă o parte semnificativă din aceste investiții nu au fost realizate conform angajamentelor.

Măsuri propuse:

  • Audit independent (juridic, tehnic, financiar) privind obligațiile contractuale și investițiile asumate. Raport public în primele 6 luni.
  • Publicarea indicatorilor de performanță (calitatea apei, pierderi în rețea, timpi de intervenție) pe o platformă accesibilă cetățenilor.
  • Notificarea operatorului pentru orice neconformitate și aplicarea penalităților contractuale.
  • Renegocierea prin acte adiționale pentru accelerarea lucrărilor esențiale.
  • Scenariu de rezervă: dacă operatorul nu respectă repetat contractul → inițierea procedurilor legale de încetare, conform Legii 100/2016 și Legii 241/2006, cu pregătirea unui operator de tranziție (companie municipală sau re-licitație).

URBANISM, MOBILITATE ȘI POLITICI DE TRANSPORT

2. Stoparea experimentelor urbanistice de tip „Oraș de 15 minute”

Conceptul „Orașului de 15 minute”, promovat în unele capitale europene, ascunde măsuri administrative care pot restricționa mobilitatea, limita libertatea de circulație și transforma cartierele în zone semi-închise. În practică, aceste „celule urbane” au dus la bariere de acces, taxe, sensuri unice impuse și scheme de circulație care obligă oamenii să-și schimbe stilul de viață în funcție de o viziune ideologică, nu de nevoile lor reale.

Amenințări majore:

  • Transformarea cartierelor în zone semi-închise, greu de traversat cu mașina.
  • Limitarea libertății de circulație prin taxe sau rute obligatorii.
  • Blocarea accesului rapid către alte zone ale orașului pentru cei din afara „celulei”.
  • Creșterea artificială a timpilor de deplasare și aglomerarea rutelor ocolitoare.
  • Segregarea orașului prin politici urbanistice experimentale.
  • Introducerea tacită a restricțiilor prin LEZ (Zone cu Emisii Reduse), prezentate ca măsuri „de mediu”, dar cu efect de limitare a mobilității.

Poziția mea:
Bucureștiul are nevoie de mobilitate, nu de constrângeri. „Orașul de 15 minute” poate fi o aspirație pentru servicii mai bune în cartiere, dar NU poate fi folosit ca pretext pentru restricționarea traficului sau pentru împărțirea orașului în celule cu acces controlat.

Măsuri propuse:

  • Blocarea oricărei încercări de fragmentare a orașului în „celule” cu restricții de acces.
  • Respingerea proiectelor LEZ și a tuturor formelor de taxare sau limitare a mobilității.
  • Investiții în trafic fluent, transport public rapid și soluții anti-poluare cu efect real, fără penalizarea cetățeanului.

3. Fiscalitate locală – Impozite predictibile și fără creșteri abuzive

Problema: Bucureștenii se confruntă anual cu posibile majorări ale taxelor locale.

  • Menținerea cotelor de impozitare la nivelul anului 2024.
  • Nicio taxă nouă pe proprietate sau autoturisme.

4. Consolidarea clădirilor cu risc seismic – Un plan real, nu poze și inventare făcute după 30 de ani

Problema:
Bucureștiul este capitala europeană cu cel mai mare risc seismic, însă administrația actuală a tratat această problemă cu o superficialitate periculoasă.

Realitatea este scandaloasă:

  • – peste 800 de clădiri sunt încadrate în risc seismic,
  • – în ultimii 3 ani a fost consolidată o singură clădire,
  • expertizarea tehnică avansează încet, iar comunicarea către populație este haotică.

Practic, consolidarea în București „începe cu poze” și se termină tot acolo. Autoritățile abia au început să inventarieze clădirile cu probleme, deși știau perfect că numărul celor expertizate este mult prea mic.

Capitala are nevoie de acțiune, nu de pretexte.

SPAȚII VERZI ȘI CALITATEA VIEȚII

5. Restaurarea marilor parcuri ale Capitalei

Problema: Parcurile mari administrate de Primăria Generală (Herăstrău/Regele Mihai I, Tineretului, Carol I, Cișmigiu, Izvor, Alexandru Ioan Cuza – Titan, etc.) sunt degradate: betonare excesivă, mobilier învechit, lipsă vegetație, alei deteriorate. În alte capitale europene, spațiile verzi urbane sunt tratate ca ecosisteme naturale, nu ca simple zone de agrement.

Măsuri propuse:

  • Inventarierea și evaluarea ecologică a tuturor parcurilor aflate în administrarea Primăriei Generale.
  • Plan de restaurare a habitatului natural:
    • Înlăturarea betonului inutil și revenirea la sol natural cu iarbă și arbori.
    • Alei doar din piatră naturală sau materiale permeabile.
    • Crearea de zone de biodiversitate (iazuri, zone umede, grădini de polenizatori).
    • Replantarea masivă cu arbori maturi și întreținere pe termen lung.

ORDINE PUBLICĂ ȘI MORALITATE SOCIALĂ

6. Interzicerea paradelor LGBTQ+ în spațiul public

Măsuri:

  • Se interzice complet orice paradă, marș sau manifestare publică care promovează orientarea sexuală sau schimbarea de gen pe domeniul public al municipiului București.
  • Excepție: manifestările pot avea loc doar în spații închise, cu acces strict interzis minorilor sub 18 ani.
  • Poliția Locală și Jandarmeria vor avea competențe pentru supravegherea respectării interdicției, inclusiv aplicarea sancțiunilor prevăzute (amendă, interdicție de organizare ulterioară).
  • Obiectivul este de a proteja minorii și de a menține domeniul public liber de conținut perceput ca neadecvat pentru tineri.

7. Interzicerea trotinetelor electrice pe domeniul public

Măsuri:

  • Se propune interzicerea completă a utilizării trotinetelor electrice pe domeniul public al municipiului Bucureşti (trotuare, piste, carosabil) începând cu data de implementare a programului local.
  • Se justifică pe baza considerentelor de siguranţă rutieră, de congestie pietonală şi costuri de întreţinere/curăţenie generate de vehiculele electrice partajate/parcate neregulat.
  • Se prevede înfiinţarea unui plan de retragere etapizată: 0–6 luni figurează ca „perioadă de tranziţie”, 6–12 luni în care firmele de închirieri trebuie să elimine flotele, 12 luni după care utilizarea trotinetelor electrice devine neautorizată.
  • În paralel, se promovează alternative: extinderea infrastructurii de biciclete (cu biciclete municipale) şi troleibuze/hibrid/zero‑emisie pentru transport urban

SĂNĂTATE ȘI EDUCAȚIE

8. Construirea Spitalului Metropolitan – Repornirea celui mai important proiect medical abandonat de Nicușor Dan


Spitalul Metropolitan București a fost unul dintre cele mai mari proiecte medicale din România ultimelor decenii. A fost inițiat în perioada 2016–2020, aprobat în 2018 de Consiliul General, cu amplasament stabilit pe Șoseaua Pipera. Înainte de 2020 au fost realizate:

  • – Studiul de fezabilitate
  • – Proiectul tehnic complet
  • – Indicatorii tehnico-economici aprobați
  • – Licitația finalizată
  • – Contractul de execuție atribuit
  • – Demararea lucrărilor pe teren

Proiectul prevedea nu doar construirea unui spital modern, ci dezvoltarea unui adevărat centru medical integrat:

  • – spații de cazare pentru rezidenți
  • – locuințe pentru medicii tineri
  • – spații hoteliere pentru pacienți și familii
  • – creșă și grădiniță pentru personal
  • – săli de curs, conferințe și formare profesională
  • – soluții moderne pentru transportul pacienților

După 2020, Nicușor Dan a abandonat complet proiectul.
Deși era pregătit și finanțat, acesta a fost blocat administrativ, lăsat în paragină, fără să existe o alternativă sau o strategie medicală pentru Capitală. Bucureștiul a pierdut ani prețioși, în timp ce spitalele existente continuă să funcționeze la limita capacității, în clădiri vechi și insuficiente.

Măsuri propuse:

  • – Reluarea imediată a lucrărilor la Spitalul Metropolitan, pe baza documentațiilor deja realizate și aprobate.
  • – Actualizarea proiectului tehnic acolo unde este necesar (tehnologie, norme medicale).
  • – Asigurarea finanțării prin fonduri europene, buget local și parteneriate conforme legii.
  • – Prioritizarea construcției spitalului ca obiectiv strategic al Capitalei.

Bucureștiul are nevoie urgentă de un spital metropolitan. Nu mai putem permite altui primar să abandoneze proiecte esențiale pentru sănătatea oamenilor. Eu îl voi finaliza.

SPORT, TINERET ȘI EDUCAȚIE COMUNITARĂ

9. 200 de terenuri de sport pentru copii și elevi – Programul „Bucureștiul în mișcare”

Copiii și elevii au acces limitat la terenuri de sport sigure și gratuite. Lipsa mișcării afectează sănătatea, dezvoltarea și integrarea socială.

Măsuri concrete:

  • Construirea a 200 de terenuri de sport multifuncționale (fotbal, baschet, handbal, atletism) în toate sectoarele.
  • Amplasarea lor pe terenurile libere ale Primăriei, în curțile școlilor, lângă parcuri sau între blocuri, acolo unde există spațiu.
  • Iluminat nocturn, acces gratuit, supraveghere video și suprafețe profesionale.
  • Program:
    • 08:00–14:00: acces prioritar pentru școli și grădinițe.
    • 14:00–22:00: acces liber pentru copii și tineri.
  • Parteneriate cu cluburi sportive pentru antrenamente gratuite pentru copii din familii vulnerabile.

10. Construirea unui Centru Social Educațional pentru copiii din comunitățile marginalizate

Copiii care cresc în sărăcie sunt expuși abandonului școlar, violenței domestice și excluderii sociale.

Măsuri concrete:

  • Construirea unui centru modern care să includă:
  • – săli de meditații și after-school,
  • – cabinete psihologice,
  • – spații de activități recreative,
  • – cantină socială,
  • – program zilnic de sprijin pentru teme și dezvoltare personală.

– Intervenție comunitară integrată: echipe mobile (asistent social + psiholog + mediator școlar) în cartierele marginalizate.
– Colaborare cu școlile: identificarea copiilor cu risc de abandon școlar.
– Atragerea de fonduri europene pentru construcție, dotare și operare.
– Program special „Șansa a Doua”: sprijin educațional pentru elevii care au abandonat școala.

MATERIAL PUBLICITAR POLITIC PARTIDUL PATRIOTII POPORULUI ROMÂN
Alegerile locale partiale din data de 7 decembrie 2025
Email: [email protected]
CMF: 51250013