Partidul PPR a depus primul proiect de lege pentru protejarea minorilor împotriva propagandei LGBTQ+

proiect de lege pentru protejarea copiilor impotriva propagandei LGBT

17 septembrie 2024

Partidul Patrioții Poporului Român (PPR) a depus astăzi în Parlamentul României primul proiect legislativ menit să protejeze copiii din România de influențele ideologice LGBTQ+ în școli și mass-media.

Această inițiativă legislativă vine în contextul creșterii preocupărilor legate de impactul propagandei LGBTQ+ asupra minorilor, oferind un cadru legislativ clar pentru interzicerea promovării homosexualității și schimbării de gen în rândul tinerilor sub 18 ani. Copiii, aflați într-o etapă sensibilă de dezvoltare psihică și emoțională, trebuie protejați de influențe care pot afecta grav percepția lor asupra propriei identități și a lumii din jurul lor.

Proiectul de lege, intitulat “Legea privind protecția minorilor împotriva Propagandei LGBTQ+”, stabilește o serie de măsuri restrictive privind diseminarea acestui tip de conținut, inclusiv:

  • Interzicerea diseminării conținutului LGBTQ+ în școli, emisiuni media și orice materiale educaționale destinate minorilor;
  • Restricționarea accesului la conținut LGBTQ+ în spațiul public și mass-media, permițând difuzarea acestui tip de conținut doar în intervale orare specifice, inaccesibile copiilor;
  • Interzicerea adunărilor publice, precum marșurile și paradele, care ar putea expune minorii la ideologii ce promovează concepții legate de schimbarea de gen sau relațiile netradiționale.

Deputatul Mihai Lasca, președintele partidului PPR, a subliniat necesitatea acestei inițiative legislative în fața pericolelor ideologice venite din occident: „Minorii sunt extrem de vulnerabili și trebuie protejați de orice conținut care le poate afecta negativ dezvoltarea emoțională și psihică. Acest proiect are scopul de a crea un cadru legal ferm, astfel încât copiii noștri să nu fie expuși la propagande ideologice dăunătoare pentru formarea lor.”

În susținerea acestui proiect, doctorul Răzvan Constantinescu, președintele executiv al PPR și candidatul partidului la alegerile prezidențiale, a adăugat: „Copilul este o ființă minunată care, prin degenerare, devine adult. Observăm tot mai multe presiuni care încearcă să deterioreze mințile tinerilor. Este timpul să luăm măsuri! Nu putem permite ca inocența copiilor noștri să fie compromisă de ideologii toxice și influențe care le subminează viitorul.”

Minorii, prin vulnerabilitatea lor naturală, trebuie protejați de conținuturi care le pot afecta percepția asupra sinelui și asupra lumii din jur, cu un impact negativ asupra identității lor personale.

De asemenea, proiectul abordează schimbările de sex înainte de vârsta de 18 ani, un subiect extrem de controversat la nivel global, subliniind riscurile fizice și psihologice pe termen lung pentru minorii implicați în astfel de procese ireversibile.

Acest demers legislativ reprezintă un pas major în apărarea valorilor și tradițiilor familiei românești și reafirmă dreptul copiilor de a fi crescuți și educați într-un mediu sigur, lipsit de influențe externe care nu reflectă cultura și principiile fundamentale ale României.

Pentru mai multe informații, vă rugăm să contactați:

Biroul de Presă al Partidului PPR

Email: [email protected]  

Telefon: +40746762387 

Website: www.partidulppr.ro

www.razvanconstantinescu.ro/