Sâmbătă, 27 ianuarie, în cadrul evenimentului cu tema “Unitate în dialog – Calea către o Românie Suverană” desfășurat la Palatul Parlamentului, medicul Răzvan Constantinescu a anunțat că se va alătura partidului Patrioții Poporului Român (PPR), fondat de deputatul Mihai Lasca.
Atât Răzvan Constantinescu cât și Mihai Lasca s-au remarcat în ultimii ani prin contestarea măsurilor abuzive de limitare a drepturilor cetățenești, adoptate de către coaliția de guvernământ în numele pandemiei impuse de OMS.
Cei doi lideri au anunțat că una dintre prioritățile partidului este de a stopa declinul societății actuale și de a întrerupe discrepanța enormă dintre nevoile românilor și acțiunea vectorilor politici.
Partidul PPR promite să se delimiteze de acele organisme internaționale care “subordonează identitatea națională unor interese corporatiste” și să nu se încadreze în linia “corectitudinii politice” din dorința de a fi “frecventabili internațional”.